DESPRE CREAREA BRANDULUI DEPLIN - TESTIMONIALUL AGENȚIEI DE BRANDING FIASTRU

DEPLIN este un brand pe care Fiastru a putut să îl imagineze și să îl construiască în intregime, 
de la nume, pâna la imagini de social media, trecând prin tot universul de brand și lucrând în toate etapele de construcție, din punctul de vedere al poziției in piață și voce. Am pornit de la produsele propriu zise, curate, organice dar și eficiente, pentru care Gabriela a lucrat la rețete în laboratorul ei și ne-am imaginat targetul care ar ști să aprecieze un astfel de produs cosmetic. Arhitectura de brand trebuia să fie directă, elegantă, fără decorațiuni inutile, dar și atât de sofisticată pe cât de gourmet este conținutul.



 

NUME


Primul pas a fost numele. pe care am vrut să îl păstrăm local, dar să funcționeze și universal și care să lase să se înțeleagă și o parte a conceptului de brand. Atunci când bugetele pentru comunicare nu sunt foarte mari, e bine ca lucrurile să fie înțelese și de la sine. Iar numele DEPLIN vine și cu o promisiune care ne obligă să o susținem în fiecare zi: etica și practica unui conținut fără substanțe sintetizate chimic, vegane, cruelety free, cu uleiuri preponderent locale pentru o amprentă mică de dioxid de carbon, proveniența în întregime a ingredientelor din agricultura organică, procesul de producție nepoluant, cu consum minim de resurse neregenerabile.



 

DESIGN


Pentru a păstra gama unitară, cu informații ușor de citit, a fost nevoie de un set reguli pe care varietatea în dimensiune l-a făcut destul de dificil. Paleta de culori este undeva între nude (piele) și violetul boabei de strugure, ingredient pe care Gabriela îl folosește des și îl obține cu strugurii din zonă. Caracterele au fost alese în contrast, seriful din logo a fost contrabalansat de Sweet Sans ca font secundar, geometric, lizibil la dimensiuni mici, precis.



 

AMBALAJ

Cei care aleg DEPLIN sunt oameni interesati de continut dar și de design, și aici ne-am pus și pe noi in target, și cum vrem ca pe raftul de cosmetice din baie obiectele să fie simple. Bine, Otilia le scoate etichetele de tot.
Pentru ambalaj am ales un recipient din sticla special, de culoare violet. De exemplu Gabriela nu face deodorant, pentru care are, deja, rețeta, pentru că nu vrea sa folosească recipient din plastic. Am avut lângă noi o tipografie unde oamenii pun accent pe lucrul facut cu mâna, subtili și ocd-iști (în cel mai liniștitor mod cu putință pentru designer și produs final).



 

SHOP


Am ales o platformă ușor de folosit pentru client și care implică un cost minim. Fotografiile le-am făcut împreună cu Codruț Neguț, styling-ul l-am făcut tot noi, a fost o zi de lucru care nu ne mai ajungea, cu multe idei și variante de abordare din zona de sculptură/artsy. Ne-am ocupat atât de partea de imagine, cât și textele produselor și articole. DEPLIN a debutat online in decembrie 2019 și a fost prezent și fizic la fiecare târg care s-a organizat de atunci și pentru care am creat un mic kit de prezentare.


 

SOCIAL MEDIA


Ca lucrurile sa fie întregi, am coordonat primele două luni ale activității DEPLIN pe Instagram și Facebook. Din punct de vedere al conținutului am alternat imaginile de atmosferă, cele de produs, cu informațiile importante pentru pozitionare și ca diferențiatori față de alte branduri. Am vrut să nu fim foarte științifici, dar am luat în serios fiecare nevoie, iar Gabriela a păstrat ritualul cosmetic cât mai simplu.



Ideea e că suntem control freaks și vrem ca lucrurile să fie complete, să le ducem până la final și să acoperim toate aspectele. Așa că DEPLIN ni s-a potrivit și el nouă, cum și noi lui.

Fiastru