Copyright

Conținutul, astfel cum este definit în preambul, incluzând dar nelimitandu-se la logo-uri, reprezentări stilizate, simboluri comerciale, imagini statice, imagini dinamice, text și/sau conținut multimedia prezentate pe www.deplin.ro, sunt proprietatea exclusiva a S.C. Environcosmetics S.R.L acesteia fiindu-i rezervate toate drepturile obtinute în acest sens în mod direct sau indirect (prin licențe de utilizare și/sau publicare).


Membrului sau Clientului nu îi este permisă copierea, distribuirea, publicarea, transferul către terte parti, modificarea și/sau altfel alterarea, utilizarea, legarea la, expunerea, includerea oricărui conținut în orice alt context decat cel original intenționat de S.C. Environcosmetics S.R.L, includerea oricărui conținut în afara site-ului deplin.ro, îndepartarea
însemnelor care semnifica dreptul de autor al DEPLIN asupra conținutului precum și participarea la transferul, vânzarea, distribuția unor materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afisarea continutului, decât cu acordul expres al S.C. Environcosmetics S.R.L.


Orice conținut la care Membrul sau Clientul are și/sau obține acces prin orice mijloc, se află sub incidența Documentului, în cazul în care conținutul nu este însoțit de un acord de utilizare specific și valid încheiat între S.C. Environcosmetics S.R.L și acesta, și fără nicio garanție implicit sau expres formulată din partea S.C. Environcosmetics S.R.L cu referire acel conținut.


Membrul sau Clientul poate copia, transfera și/sau utiliza conținutul numai în scopuri personale sau non-comerciale, numai în cazul în care acestea nu intra în conflict cu prevederi ale Documentului.


În cazul în care DEPLIN conferă Membrului sau Clientului dreptul de a utiliza sub forma descrisă într-un acord de utilizare distinct, un anumit conținut, la care Membrul are sau obține acces în urma acestui acord, acest drept se extinde numai asupra acelui sau acelor conținuturi definite în acord, numai pe perioada existenței acestuia sau acestor conținuturi pe site sau a perioadei definite în acord, conform condițiilor definite, în cazul în care acestea există și nu reprezintă un angajament contractual din partea DEPLIN pentru respectivul Membru, Client sau oricare alt terț care are/obține acces la acest conținut transferat, prin orice mijloc și care ar putea fi sau este prejudiciat în orice mod de pe urma acestui conținut, în timpul sau după expirarea acordului de utilizare.


Niciun conținut transmis către Membru sau Client, prin orice mijloc de comunicare (electronic, telefonic, etc) sau dobandit de acesta prin accesare, vizitare și/sau vizualizare nu constituie o obligatie contractuala din partea S.C. Environcosmetics S.R.L  și/sau al angajatului S.C. Environcosmetics S.R.L care a mijlocit transferul de conținut, în cazul în care aceasta există, față de respectivul conținut.

Este interzisă orice utilizare a Conținutului în alte scopuri decât cele permise expres prin document sau de acordul de utilizare care-l însoțește, în cazul în care acesta exista.

În 48 de ore operatorii noștrii vor reveni cu un răspuns. Dacă în acest timp,nu ați primit un răspuns, acest lucru poate fi datorat unor dificultăți tehnice, caz în care vă rugăm să retrimiteți mesajul dumneavoastră, sau să sunați la numărul de telefon afișat.

DEPLIN face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acest site. Rareori, acestea pot conține inadvertenţe punctuale: unele specificații pot fi modificate fără preaviz sau pot conține erori de operare.


Fotografiile au caracter informativ și pot conține accesorii neincluse în pachetele standard.

Nu avem răspunderea pentru orice situație care poate apărea din cauza unor erori de software sau defecțiuni tehnice apărute la server.

Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului disponibil.

www.deplin.ro și toate informațiile conținute sunt proprietatea companiei S.C. Environcosmetics S.R.L şi pot fi preluate total sau parţial doar cu acordul nostru în scris.